Copiii de la biblioteca ”Ovidius” în vizită la Institutul de Chimie al USM

22.06.2026

La data de 22 iunie 2026, Institutul de Chimie al USM  a găzduit un grup de 34 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, participanți ai Programului estival „Provocarea Verii”, organizat de Biblioteca „Ovidius”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, sub genericul „Explorăm Chișinăul la bibliotecă”.

Vizita a avut drept scop familiarizarea copiilor cu activitatea de cercetare științifică și promovarea interesului pentru știință, experiment și descoperire, oferindu-le posibilitatea de a cunoaște una dintre instituțiile reprezentative ale municipiului Chișinău în domeniul cercetării.

Oaspeții au fost salutați de secretarul științific al Institutului de Chimie, dr. Maria Cocu, care le-a adresat un mesaj de bun venit și le-a vorbit despre importanța cercetării științifice și despre rolul chimiștilor în dezvoltarea societății moderne.

În continuare, dr. hab. Alexandru Ciocârlan a susținut lecția interactivă cu genericul „Chimia pe înțelesul tuturor”, prin care a explicat într-un limbaj accesibil și atractiv fenomenele chimice întâlnite în viața de zi cu zi, stârnind interesul și curiozitatea participanților.

Partea experimentală a programului a constituit momentul cel mai așteptat al vizitei. Dr. Lidia Lungu, dr. Marina Grinco și dr. Vladilena Gîrbu au demonstrat reacții chimice spectaculoase de obținere a dioxidului de carbon și experimente de schimbare a culorii soluțiilor în funcție de mediul de reacție, ilustrând într-un mod captivant proprietățile substanțelor chimice.

Dr. Crina Vicol le-a prezentat copiilor reacîii chimice intercative de determinare calitativă a vitaminelor C și E în sucuri și ceaiuri, evidențiind importanța chimiei analitice în evaluarea calității produselor alimentare și în protecția sănătății.

De asemenea, dr. Olga Dănilescu și dr. Natalia Talmaci au realizat o serie de demonstrații spectaculoase, care au inclus reacții de aprindere a flăcării, prezentarea fenomenelor de luminescență ale unor compuși coordinativi și observarea cristalelor la microscop, activități care au impresionat și entuziasmat participanții.

Evenimentul s-a încheiat cu o fotografie de grup, care va păstra amintirea unei zile pline de descoperiri și experiențe inedite.

Institutul de Chimie adresează sincere mulțumiri tuturor cercetătorilor implicați în organizarea și desfășurarea acestei activități educative: dr. hab. Alexandru Ciocârlan, dr. Lidia Lungu, dr. Marina Grinco, dr. Vladilena Gîrbu, dr. Crina Vicol, dr. Olga Dănilescu și dr. Natalia Talmaci, precum și tuturor colaboratorilor care au contribuit la succesul evenimentului.

Totodată, exprimăm recunoștință Bibliotecii „Ovidius” și Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” pentru inițiativa și colaborarea care au făcut posibilă această activitate, menită să apropie copiii de știință și să inspire viitoarele generații de cercetători.

Institutul de Chimie al USM își reafirmă deschiderea pentru activități de popularizare a științei și pentru consolidarea legăturii dintre cercetare, educație și societate.

Dr. Maria COCU,
Secretar științific

16

 

12

 

15

 

13

 

10

 

9
7

 

11

 

6

 

4

 

8

 

5

 

2

 

3

 

poza colectiva copii

 

Cuvinte-cheie: