- 60
În perioada 25 septembrie - 2 octombrie 2026, Institutul de Chimie al USM a găzduit vizita Prof. Bruno Pagano și Prof. Jussara Amato de la Departamentul de Farmacie al Universității Federico II din or. Napoli, Italia, organizată în cadrul acordului de colaborare dintre instituțiile noastre Nr. 2024/0147299.
Pe parcursul vizitei, profesorii italieni au avut întâlniri cu cercetătorii Institutului de Chimie al USM, în cadrul cărora au fost prezentate și discutate activitățile de cercetare desfășurate în cadrul institutului, precum și direcțiile științifice de perspectivă de interes comun. Aceste discuții au oferit oportunități pentru identificarea unor noi direcții de colaborare și pentru dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul chimiei și al științelor conexe.
Un moment important al vizitei l-au constituit cele două lecții publice susținute de Prof. Jussara Amato, în calitate de profesor invitat, pentru studenții Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a USM:
- „RNA Drug Development: From Molecular Design and Synthesis to Purification and Characterization”, susținută miercuri, 30 septembrie 2026;
- „Beyond the Double Helix: Non-Canonical Nucleic Acid Structures as Targets for Drug Discovery”, susținută joi, 1 octombrie 2026.
Prelegerile au abordat subiecte de actualitate impetuoasă din domeniul chimiei acizilor nucleici și al dezvoltării medicamentelor.
Această primă vizita a colegilor italieni, care sunt profesioniști recunoscuți la nivel mondial în domeniul chimiei medicinale și biologiei chimice, a constituit o contribuție semnificativă la consolidarea colaborării dintre instituțiile noastre, asigurând o temelie puternică pentru dezvoltarea ulterioară.
Adresăm mulțumiri doamnei dr. Elena Gorincioi, coordonator responsabil din partea Institutului de Chimie al USM pentru implementarea Acordului de colaborare nr. 2024/0147299, pentru implicarea în organizarea vizitei prof. Bruno Pagano și prof. Jussara Amato și pentru contribuția la consolidarea colaborării dintre cele două instituții.
Dr. Maria COCU,
secretar științific
|
|
|
|

